„Nu ne-am fi așteptat niciodată ca o celulă să poată pur și simplu să explodeze ca o bombă și să ucidă celulele din jurul ei”, spune Bo Wang, profesor asociat de bioinginerie la Stanford și autor principal al unui studiu publicat în revista Cell. Declarația rezumă una dintre cele mai neobișnuite descoperiri recente despre sistemul imunitar: o celulă care se autodistruge în câteva minute pentru a elimina intrușii din jur. În paralel, o echipă de la University of Manchester a identificat un tip de celulă imunitară considerat esențial pentru succesul imunoterapiei împotriva cancerului. Ambele studii arată cât de multe rămân de aflat despre apărarea organismului.
- Cercetătorii de la Stanford au descoperit „ruptoblaste”, celule care explodează în câteva minute la viermii planarieni, ucigând celulele din jur.
- Procesul, numit „ruptoză”, a distrus bacterii E. coli, celule renale umane și celule sanguine de șoarece în teste.
- La Manchester, o echipă a arătat că celulele dendritice activate sunt indispensabile pentru un răspuns imunitar eficient împotriva cancerului.
La Stanford, o celulă care se comportă „ca o bombă” microscopică
Descoperirea a fost făcută la viermii planarieni, animale acvatice mici cunoscute pentru capacitatea lor extraordinară de regenerare. Chiar și tăiați în bucăți, acești viermi își pot reconstrui țesuturile lipsă, iar în unele cazuri pot forma organisme complete noi. Studierea felului în care sistemul lor imunitar a supraviețuit sute de milioane de ani ar putea oferi indicii pentru medicina modernă.
Chew Chai, cercetător postdoctoral în laboratorul lui Wang și autor principal al lucrării, a observat celulele în timp ce investiga dacă viermii pot deosebi propriile țesuturi de cele ale altui individ. După ce a fuzionat viermi cu fragmente provenite de la alți viermi, aceștia au respins țesutul străin — o reacție care amintește de respingerea unui organ transplantat la om.
„E un răspuns inflamator uriaș. E ca și cum ar fi un incendiu și s-ar declanșa o alarmă, iar celulele pur și simplu explodează”, a descris Chai reacția observată.
Echipa a legat fenomenul de hormonul activin. Pe măsură ce viermii fuzionați respingeau țesutul străin, nivelul de activin creștea, urmat de o inflamație cronică; injectarea de activin în viermi sănătoși a produs un răspuns similar. Un grup restrâns de celule se rupea brusc, elibera substanțe care ucideau celulele din apropiere și dispărea în cinci minute. Cercetătorii au numit celulele „ruptoblaste”, iar procesul „ruptoză”.
Viteza distinge acest mecanism de alte forme de moarte celulară. „Unele celule de mamifer și bacterii pot avea și ele un tip exploziv de moarte celulară, dar scara de timp e chiar lungă (…). Ruptoza se întâmplă în câteva secunde până la minute”, a explicat Chai. În teste, ruptoblastele au distrus bacterii E. coli, celule renale umane și celule sanguine de șoarece, iar daunele au rămas limitate la celulele din imediata apropiere.
Spre deosebire de limfocitele T sau de neutrofile, care sunt celule sanguine produse în măduva osoasă, ruptoblastele sunt celule glandulare. Chai a găsit celule similare doar la bilaterieni bazali precum viermii plați, ceea ce sugerează o origine timpurie în evoluția animalelor. „Există o mulțime de mecanisme imunitare diferite acolo”, a subliniat Wang, argumentând că studierea unor organisme mai puțin folosite în laborator poate inspira abordări noi.
La Manchester, celule dendritice care „susțin” lupta împotriva cancerului
Cel de-al doilea studiu, realizat la Cancer Research UK Manchester Institute și acceptat pentru publicare în revista Immunity (disponibil în preprint pe serverul SSRN), se concentrează pe celulele dendritice activate — o populație specializată care coordonează atacul organismului asupra cancerului. Echipa a dezvoltat primele modele pe șoareci capabile să marcheze sau să elimine specific aceste celule și a arătat că, fără ele, limfocitele T care ucid tumorile nu pot fi activate eficient și nu își pot menține forța în interiorul tumorii.
„Imunoterapiile moderne se bazează pe răspunsuri imunitare puternice și coordonate, însă mulți oameni tot nu beneficiază de aceste tratamente”, a spus Dr. Maria Koufaki, prima autoare. „Dacă am putea găsi metode de a stimula celulele dendritice activate, am putea întări răspunsul sistemului imunitar la cancer.”
Autorul principal, Santiago Zelenay, a adăugat: „Celulele dendritice activate nu doar declanșează răspunsurile imunitare antitumorale, ci sunt esențiale și pentru susținerea lor chiar în interiorul tumorii. Asta schimbă modul în care ne gândim la rolul lor.” Dr. Marianne Baker, de la Cancer Research UK, a apreciat că modelele dezvoltate „ar putea ajuta cercetătorii să descopere modalități de a stimula aceste tratamente revoluționare”, subliniind însă că e nevoie de mai multă cercetare.
Puse cap la cap, cele două studii arată o direcție comună: pentru pacienți, o mai bună înțelegere a felului în care celulele imunitare atacă și își mențin efectul ar putea, în timp, sprijini dezvoltarea unor terapii mai precise împotriva infecțiilor și a tumorilor — deși ambele echipe insistă că aplicațiile clinice rămân un obiectiv de perspectivă.
Ce credeți: care dintre aceste direcții — celulele „explozive” din organisme neobișnuite sau optimizarea celulelor dendritice — are mai multe șanse să ducă la tratamente reale? Spuneți-ne părerea în comentarii.
