„Chiar și o expunere minimă la fumul de țigară a afectat creșterea acestor animale”, spune Francisco Wanderley Garcia de Paula-Silva, coordonatorul unui studiu realizat la Facultatea de Stomatologie din Ribeirão Preto a Universității din São Paulo (FORP-USP), Brazilia. Concluzia sa rezumă un rezultat surprinzător: expunerea la fumul de țigară din mediu în primele zile de viață poate modifica mineralizarea smalțului dentar fără a produce schimbări vizibile cu ochiul liber. Cercetarea, realizată pe un model animal, a fost publicată în luna mai în revista științifică Calcified Tissue International.
- Puii de șobolan expuși la fum au acumulat mai puțin în greutate decât grupul de control.
- Analizele microscopice au evidențiat un spațiu mai mare între prismele de smalț și niveluri reduse de fosfor.
- Testele nu au arătat însă o scădere a durității inițiale a smalțului.
De ce smalțul dentar funcționează ca o „arhivă” a expunerilor timpurii
Explicația pentru care cercetătorii au ales tocmai smalțul dentar ține de o proprietate rară a acestei structuri. „Smalțul este o structură foarte interesantă pentru că poate funcționa ca un biomarker. Se formează într-un anumit moment al vieții și nu se mai remodelează ulterior, spre deosebire de os, care se remodelează pe tot parcursul vieții”, spune Paula-Silva. „Așadar, detectarea unor modificări în smalț ne poate oferi informații importante despre expuneri foarte timpurii pe care o persoană uneori nici nu și le mai poate aminti.”
Studiul se înscrie în teoria DOHaD (Developmental Origins of Health and Disease), potrivit căreia numeroase probleme de sănătate care apar la vârsta adultă își au originea încă din perioada embrionară sau din primii ani de viață. Formarea smalțului începe în timpul sarcinii, mai ales pentru dinții de lapte, în timp ce mineralizarea dinților permanenți are loc în cea mai mare parte în copilărie — o perioadă considerată critică pentru maturarea acestei structuri.
Cum a fost realizat experimentul pe puii de șobolan
Pentru a testa efectele fumatului pasiv, cercetătorii au împărțit puii de șobolan în două grupuri. Unul a fost expus la fum de țigară timp de cinci minute, de două ori pe zi, din a doua până în a 28-a zi de viață, într-o cameră de acril unde fumul era eliberat controlat. Grupul de control a rămas neexpus. „Rozătoarele sunt un model foarte interesant pentru că le putem controla expunerea. Animalele sunt expuse doar la fumul de țigară și la nimic altceva, spre deosebire de oameni, care sunt expuși și altor factori de mediu”, explică cercetătorul.
Un avantaj suplimentar: incisivii rozătoarelor cresc continuu, ceea ce permite monitorizarea dinamică a formării smalțului. „Am putut observa celulele care formează smalțul, precum și smalțul în sine”, precizează Paula-Silva.
Modificări invizibile cu ochiul liber, dar vizibile la microscop
La examinarea directă a dinților, între cele două grupuri nu au apărut diferențe semnificative. Din acest motiv, echipa a recurs la analize microscopice și chimice. Acestea au arătat o creștere a spațiului dintre prismele de smalț — structurile microscopice care organizează compoziția minerală a dintelui — și niveluri reduse de fosfor la animalele expuse la fum.
Fosforul este o componentă a hidroxiapatitei, molecula care conferă smalțului duritatea sa, iar modificarea acestei compoziții poate afecta proprietăți mecanice precum rezistența la uzură și la fracturi.
Studiul a identificat și o creștere a conținutului de carbon în smalțul animalelor expuse. „Smalțul este cea mai dură structură din corpul uman tocmai pentru că este foarte mineralizat. Creșterea carbonului sugerează o prezență mai mare de material organic în smalț, ceea ce nu este considerat normal”, explică Paula-Silva, adăugând că această schimbare, combinată cu reducerea fosforului, ar putea altera caracteristici importante ale smalțului.
O întrebare rămasă deschisă: cum se va comporta smalțul în timp
Cu toate acestea, testele nu au evidențiat o scădere a durității inițiale a smalțului. O ipoteză a cercetătorului este că animalele erau foarte tinere și nu-și folosiseră aproape deloc dinții, fiind înțărcate la 21 de zile, iar experimentul s-a încheiat o săptămână mai târziu. „Practic nu au folosit acei dinți deloc. Ceea ce trebuie să înțelegem acum este cum se va comporta acest smalț odată cu utilizarea în timp. Va afecta oare această schimbare a compoziției chimice rezistența dintelui în viitor? Aceasta rămâne o întrebare deschisă”, spune el.
Pentru a găsi răspunsul, echipa a început o nouă etapă a cercetării, în care animalele sunt expuse la o cantitate mai mare de fum — aproximativ o oră, de două ori pe zi. Scopul este să se stabilească dacă un regim de expunere mai intens produce modificări mai pronunțate ale structurii smalțului, mai apropiate de cele observate la oameni. „Poate ceea ce vedem acum este o manifestare mai ușoară a acestei probleme. Cu o expunere mai mare, vom putea înțelege mai bine amploarea acestor schimbări”, adaugă cercetătorul.
Trebuie subliniat că este vorba de un studiu realizat pe un model animal, care arată o asociere între expunerea timpurie la fum și modificări ale smalțului, nu o dovadă directă a acelorași efecte la copii. Pentru cititorul preocupat de sănătatea orală, relevanța ține însă de un mesaj mai larg: mediul din primele zile de viață poate lăsa urme în structuri care nu se mai reînnoiesc ulterior.
Credeți că astfel de cercetări pe modele animale ar trebui să cântărească mai mult în campaniile de informare despre fumatul pasiv în preajma copiilor? Spuneți-ne părerea în comentarii.
